„Gongul Thailandei” din Times Square-ul bucureștean

Un OZN eșuat pe verticală, o tigaie întinsă la uscat, o armă klingoniană, o antenă TV parcă făurită să prindă bulgarii, o lamă de circular capabilă doar să te taie la retină. Cam asta mi-a trecut prin cap în momentul în care am analizat monumentul, chipurile dedicat teatrului românesc și intitulat, probabil în mod arbitrar, „Gongul Thailandei”, situat pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului, București. Aproape de strada Sapienței 13 bis, monșer, aș mai zice eu… Aleea Celebrităților este un biscuite din gresie, presărat cu stele, pe care șade apatic și chiar resemnat ansamblul din bronz și inox, cu nume sonor. O alee atât de celebră, că până și internetul ridică din umerii săi digitali atunci când îi ceri detalii.

Un inspirat vizionar al urbanismului s-a gândit să branduiască drept „piață” spațiul acesta, generos cam cât o sufragerie de apartament comunist, cu bibelouri și mileuri cu tot. De parcă șirul aberațiilor nu era suficient, ctitoria luată pe de-a-ntregul nu e orice piață, ci Piața Timpului. Mai să zici că poți găsi acolo niscai timp de vânzare pe tarabe. Autoritățile au aruncat o sumă bunicică, dar încă neidentificată, pe un blat de gresie, înalt de aproape un metru, împopoțonat cu metale chinuite, dar îngrămădite între un sex-shop, o covrigărie, un fast-food, o biserică și o casă de modă, toate împerecheate antagonic. Mai precis, casa Domnului are vedere directă la magazinul de plăceri pentru adulți, iar covrigăria își privește în vitrine inamicul de moarte, dugheana de fast-food.

Cât despre Aleea Celebrităților amenajată pe genunchi, în inima unui talmeș-balmeș de mașini, claxoane, clădiri care sufocă și care umbresc, nu avem prea multe lucruri de spus. Doar că nu am înțeles de ce marii noștri urbaniști nu au reușit să amplaseze acest Walk of Fame în fața Teatrului Național, pe unde trec frecvent actori și iubitori de teatru, oameni care ar fi priceput ceva mai mult pe ce calcă. Neah… asta-i la americani, am uitat! La noi, celebritățile sunt îngrămădite pe o tablă de șah monocromă, precum abțibildurile cu Pluto și Mickey Mouse pe faianța dintr-o bucătărie a clasei muncitoare.

Aștept comentarii dar și idei de alte “ciudățenii” ce merită filmate.