5 lucruri de care trebuie să îți amintești atunci când cauți un job

Mulți oameni au înțeles că procesul de căutare al unui job, este un job full time. Vei lucra de acasă, lucru cu care probabil nu ești obișnuit, vei lucra în weekend și probabil și noaptea, nu ai colegi cu care să te consulți și mai mult, e neplătit. Nici nu mai vorbim de asigurare. Păi în cazul ăsta și un ONG ți-ar putea oferi un internship cu mai multe beneficii, nu? Probabil, dacă ai 20 de ani și cauți experiență și voluntariat, apreciate de altfel pentru orice alt job plătit. Dacă ai trecut însă de vârsta la care nu ai o chirie de plătit și îți trimite mama pachețel în fiecare săptămână, e timpul să te pui pe treabă.

1. Nu ești singurul care își caută un job

Nici primul, nici ultimul. Ești printre cei 5.37% din populația României care nu au un job. 458.878 de oameni. E drept, ai concurență. Stai liniștit însă, nu toți caută un job. Asta ar trebui să vină ca o motivație să cauți mai bine, să fii mai bun ca alții pentru a obține postul ăla la care au aplicat 1123 de persoane deja. Știi ce spun. Nu ești în postura să nu fii angajat niciodată, mulți oameni suferă în secret. Probabil și vecinul tău se simte la fel. Nu spun să mergi la el cu o bere sau cu o sticlă de vin să vă țineți companie, ci să încerci mai mult.

2. A avea un job nu este un drept

Nu mai trăim într-o țară socialistă, unde după terminarea oricărei forme de studii, fie ea și o școală profesională sau un liceu la seral ți se oferea un post la fabrica de cuie și șuruburi. Statul avea nevoie atunci doar de mâinile tale, care chiar dacă erau diferite față de ale colegilor, făceau același lucru. Acum e nevoie de mintea și imaginația ta. De rezistența ta la stres și capabilitatea de a lua decizii pentru binele companiei. Tot un fel de mic stat socialist, în care ai o responsabilitate mai mare. Ai timp să te relaxezi după ce ieși la pensie, până atunci însă ai de lucru. Trebuie să muncești să găsești un job.

3. Nu știi niciodată de unde sare iepurele

Veche zicală de pe meleagurile natale care se aplică chiar dacă nu mai ești în țară. Unul dintre colegii mei de liceu își dorea să se angajeze la o redacție, unde să facă grafică pentru articole. Imagini, editări de tot felul, și bineînțeles rapoarte. S-a chinuit un an să își găsească un job, a depus zeci dacă nu sute de CV-uri. Nu l-a luat nimeni, presa scrisă nu o ducea prea roz. Într-o zi a făcut un drum la București pentru o prezentare de design. Două luni mai târziu își făcea bagajul și pleca în State. Lectorul, directorul editorial al revistei a fost impresionat de schițele sale.

4. Job-ul visat poate veni într-un an, sau chiar mâine

CV-ul meu spune că primul job a fost cel de tehnician la o firmă internațională ce vindea computere. Am ocolit adevărul, la fel cum pot să îl ocolesc și acum și să nu spun că am mințit. Primul meu job a fost să vând piese auto, în tura de noapte chiar. Nu a durat mult, însă atunci am intrat în contact cu șefii. Am văzut ce le poate pielea. Măcar nu o luam razna acasă. Nimănui nu îi pasă care a fost primul tău job, atâta vreme cât ai făcut lucrurile bine în al doilea. Poate dura și un an, sau chiar mai mult să îți găsești job-ul dorit. Sau poate veni chiar mâine. Așa că aplică la toate posturile la care te pricepi. Din cele 20 de mail-uri trimise astăzi poate ultimul va primi un răspuns pozitiv chiar mâine.

5. Ia o pauză, sună un prieten

Astăzi nu trimite nici un mail. Sună un prieten, și când pleacă de la job ieși cu el în oraș. Nu trebuie să chefuiți toată noaptea, comandă un vin, o bere, o cafea, o apă plată, și depănați amintiri. Spune-i și lui că îți cauți un job. Aici se aplică regula numărul trei, nu știi niciodată de unde sare iepurele. Poate are el vreun pont, știe pe cineva care caută pe cineva. Nu este o pilă, ci o recomandare. De la cine altcineva să îți vină o recomandare dacă nu de la un prieten care te cunoaște destul de bine.

Hai, curaj! E și mâine o zi, productivă chiar. Până îți găsești un job, aruncă un ochi la clipurile de mai jos. Oamenii de acolo știu ce vorbesc și s-ar putea să ai o revelație. Lista completă o găsești aici, și mai sunt multe clipuri acolo pe care ar trebui să le urmărești.