Weekend în București

Ultimul weekend din iulie este aici. Unii calculează zilele de vacanță, alții zilele până scapă de căldură. Oricum ar fi eu zic să ne bucurăm de zilele acestea cu iz de vacanță și să vedem ce activități avem pentru acest sfârșit de săptămână.

VINERI

Vernisaj Foto Adi Bulboaca – Zilele UNTEATRU

103_trenuri_cavaleria.ro_unteatru_ro_2016

În cadrul micro-festivalului de teatru UNTEATRU (28 iulie – 4 august) de la ora 18:00 Adi Bulboaca expune un jurnal personal în fotografii din 103 trenuri. Toate activitățile din cadrul micro-festivalului UNTEATRU se desfășoară la Teatrul Unteatru, strada Sfinții Apostoli, nr.44. Pentru bilete intrați pe unteatru.ro

Shape of Time – Future of Nostalgia

mnac_2016_telekom_cavaleria.ro_eveniment_contemporan

La MNAC (Muzeul Național de Artă Contemporană) a început, încă din aprilie, expoziția Forme în timp – viitorul nostalgiei ce prezintă lucrări din Colecţia de Artă Telekom, o colecţie tânără fondată în 2010 şi interesată de arta contemporană din estul şi sud-estul Europei. Dacă nu ai ajuns până acum la MNAC, acum este timpul. Pont: expoziția ține până pe 10 septembrie iar apusul se vede spectaculos de la ultimul etaj și din liftul de sticlă.

O femeie împărțită la doi

o_femeie_doi_barbati_teatru_cavaleria.ro

Ce poate să facă o femeie când este curtată de doi bărbați? Unul îi oferă stabilitate, celălalt excitație. Mai contează faptul că cei doi sunt cei mai buni prieteni și nu își imaginează ce se petrece? Află concluzia de la ora 20:00, la BackYard Garden & Pub.

Amado Mio – Jezebel

amando_mio_Bucuresti_cavaleria.ro_sud_american

Ritmuri sud-americane interpretate cu multă pasiune de Jezebel, acompaniată de Alexandru Burcă la pian și Dan Incrosnatu, la Serendipity art București. Participarea la eveniment se face pe bază de rezervare – 0743 283 342.

SÂMBĂTĂ

Rock the City

rock_the_city_cavaleria.ro_2016_bucharest_muse_iron_maiden

După doi ani de pauză Iron Maiden și Muse concertează la Bucureşti în cadrul festivalului Rock the City. Prețul biletelor încep de la 260 lei pentru Normal Circle, 367,20 lei Gold Circle și 464,40 lei Diamon Circle.

Bucharest International Air Show 2016

air_show_Bucuresti_baneasa_cavaleria.ro

Pe Aeroportul Băneasa au loc începând cu ora 9:00 spectacole și expoziții dedicate aviației. Intrarea este liberă.

 

DUMINICĂ

Te iubesc!!! Te iubesc???

te_iubesc_teatru_bucuresti_cavaleria.ro_romania

O piesă de teatru după Dumitru Solomon în regia lui Chris Simion. „Nu există nici o diferență între un bărbat prost și unul înțelept, atunci când aceștia se îndrăgostesc.” – este doar una din concluziile spectacolului. Pentru restul, mergi la Godot Cafe. Spectacolul durează 1 h și 15 minute iar prețul biletului este de 35 lei.

Starlight cinema | Seri ca-n filme #PePromenada

starlight_cinema_promenada_romania_cavaleria.ro

Din 18 iulie, în fiecare seară pe Mall Promenada se proiectează filme de acțiune, aventură, comedie, documentar, SF și comedii. Programul filmelor îl găsești aici.