Safari – un hobby non-conformist

Vedem la televizor diverse documentare despre tărâmurile și animalele din junglele africane. Vizionând din canapea o astfel de emisiune despre lei, hiene și elefanți, mi-au venit în gând o serie de întrebări: “Cum ar fi să fiu în mijlocul naturii alături de animale salbatice? Cum aș reacționa? Eh și pornind de la această idee am decis că este momentul pentru o vacanță care să-mi permită  acest privilegiu.

La o simplă documentare am descoperit că zona cea mai indicată pentru a încerca senzațiile unui safari, fie el pe uscat sau în apă este Africa de Est, mai exact Kenia și Tanzania. Locurile perfecte din aceste țări sunt Mombasa și Zanzibar.

Prin safari înțelegem pe lângă partidele de vânătoare, o escapadă destinată admirării, fotografierii și studierii animalelor în mediul lor natural. Pentru turiștii îndrăgostiți de natură, safari-ul propune plimbări de una sau mai multe zile în inima sălbăticiei, cu câteva mașini modificate și utilate corespunzător, asta pentru că siguranța călătorilor este pe primul loc.

Există oferte foarte bune pentru aceste destinații care îți permit pe lângă plajă să  explorezi și natura sălbatică. O turmă de elefanți care se scaldă, un grup de girafe cu acea privire blajină care reușesc să alunge un leu fioros sau o haită de hiene sunt doar câteva dintre minunățiile oferite de jungla africană. Safari-ul a devenit o activitate din ce în ce mai îndrăgită de iubitorii de flora și fauna salbatică, iar peisajele ce îmbină munții, cu apele râurilor și câmpiile africane sunt extraordinare.

giraffe

Majoritatea vacanțelor în astfel de destinații se desfășoară între 7-14 zile și oferă experiențe de neuitat. Iată doar câteva dintre variantele găsite de noi:

– în Kenya există un hotel care adăpostește un sanctuar dedicat girafelor. Asta dacă îți dorești vreodată să petreci ceva mai mult timp printre creaturile cu gât prelung.

– în Mombasa iubitorii de apă pot face plajă și scufundări la Ecuator, iar pentru o experiență de neuitat puteți petrece o zi în safari. Ca și excursii opționale aici se pot face la Rezervația Shimba Hills – renumită pentru concentrația sa de antilope, girafe, elefanți și bivoli sau în cel mai mare parc din Kenya – Parcul Național Tsavo East. Kenya are 11 parcuri naționale, dintre care cel mai mare din lume Tsavo. Dintre parcurile naturale trei sunt în zone montane (Aberdares, Mount Kenya, Mount Elgon), unul în zona lacustră (Aberdares) și trei în savana împădurită (Tsavo, Nairobi, Meru). Iată oferte de vacanță în Mombasa.

O altă opțiune pentru safari, de această dată pentru cel acvativ, vă recomand să alegeți Tanzania, în apele Oceanului Indian. Zanzibar-ul este unul dintre ultimele locuri exotice virgine din lume, un loc încă neatins de turismul comercial, cu cele mai sălbatice și frumoase plaje din lume si ape excepțional de clare. Ca și excursie opțională în această destinație este Blue Safari – un tur care include o plimbare cu barca până la o limbă de nisip răsărită de nicăieri în mijlocul oceanului. Chiar acolo se poate face plajă pe nisipul alb sau înnota în marea turcoaz.

Întoarcerea se face tot pe barcă spre o nouă pădure de mangrove, de data aceasta acvatică. Urmează un prânz copios numai din fructe de mare, raci, crabi, calamari și caracatițe, o plimbare până la cel mai mare baobab de pe insulă, sau pentru iubitorii adâncurilor – snorkeling. Tot în cadrul acestei excursii se efectuează și o plimbare pe apă cu dhow-ul (barca lor tradițională), în jurul insulei private Mnemba. O altă sugestie de mini-trip este Parcul Natural Jozani – o  rezervație naturală unde veți găsi la tot pasul maimuțele Colobus, vă puteți juca și face poze cu ele sau Changuu Island, la doar câteva minute de mers cu barca din Stone Town. Aici este o rezervație de broaște țestoase uriașe Aldabra, pe care le puteți hrăni, atinge și fotografia. Găsești aici oferte de vacanță exotică în Zanzibar.

Orice plimbare printr-un safari e o adevărată aventură și cu siguranță trăirile și momentele petrecute acolo sunt unice. După aventura într-un astfel de loc plin de adrenalină, vă rămâne un singur regret… Vacanța a fost prea scurtă.