3 festivaluri de weekend. Răcoare şi muzică

Dacă te-ai încins în oraşele fierbinţi, fă-ţi repede bagajele. Vara aceasta ai motive duble să îţi iei lumea în cap: răcoare şi distracţie. Trei mega evenimente te aşteaptă la mare, la munte şi într-un oraş inclus în patrimoniul UNESCO.

Liberty Parade

Cel mai aşteptat eveniment muzical al verii. Pe plaja dintre Venus şi Saturn se varsă camioane de muzică electronică. DJ de top, Emil Lassaria, DJ Andi, DjOptick, Liviu Hodor, Raoul Russu promis mixuri spectaculoase între muzica electronică şi cea live, plus un spectacol energizant de lumini şi sunet. Organizatorii se laudă cu atâta muzică, lasere şi lumini încât vor consuma electricitate cât tot orașul Mangalia într-o zi. Peste 70.000 de tineri sunt aşteptaţi la un maraton de peste 12 ore de muzică dance. De ce nu ai fi şi tu printre ei? Pont: dacă nu mai găseşti camere la hotelurile din Venus, încearcă la Saturn. Intrarea este liberă pentru cei peste 18 ani. Mergi şi bucură-te de muzică, mare şi libertate!

Festivalul Padina Fest

Rock, undergroud, bere, prieteni şi munte. Mergi la un festival montan care combină dragostea pentru natură cu aventura și muzica într-un cadru la înălţime. Platoul Padina din munții Bucegi. Festivalul a început ieri şi ţine până duminică. Ziua poţi să faci drumeţii, iar seara ai concerte cu trupe faimoase: Luna Amară, Alternosfera, Şuie Paparude, Nişte Băieţi. La Padina ajungi cu telecabina Buşteni – Babele şi apoi pe jos aproape o oră până la cabana Padina. Sau dacă vrei, ia telecabina Babele – Peştera şi de acolo mai ai de mers pe jos o jumătate de oră în cel mai lent pas. Cei mai comozi pot merge cu maşina, ori pe varianta Târgovişte – Moroieni, apoi DJ 714 până la Padina. Sau din Sinaia. Camparea este gratuită, însă pentru cei care nu vor să doarmă în cort pot să încerce la cabana Padina, Bolboci sau la hotel Peştera. Biletele pentru festival costă între 15 şi 35 de lei.

Festivalul de artă medievală de la Sighişoara

Dacă nu ai fost până acum în singura cetate din Europa care este încă locuită în întregime, ai motive să regreţi. Ca să îţi scoţi pârleala fă cunoştinţă cu ea într-un decor uluitor, la festivalul de artă medievală ce a început ieri. Cavaleri şi trubaduri îmbrăcaţi în costumele anilor 1300 te primesc cu muzică şi spectacole din acele vremi. Spectacole de teatru, ateliere de meşteşuguri şi tentative de doborâre a unor recorduri mondiale sunt pregătite să îţi facă weekendul de vis. O să fie greu să găseşti o cameră, te anunţ, dar efortul va merita.