Motoarele turbo. Începutul unei noi ere

Este firesc să ne uităm spre viitor. Și ca în orice domeniu, așa vom face și în cazul iubitelor noastre automobile. Dar înainte de a face asta, propun să facem o retrospectivă a industriei auto, pe scurt.

Să ne întoarcem în timp cu 15 ani. Pe vremea aia mă uitam în revistele auto lunare, mai rar pe străzi și începeam să învăț câte o chestie, două despre mașini. Țin minte că salivam la un pictorial cu orice Alfa GTA și că pieptul meu începea să bată nebunește când ochii îmi rămâneau înțepeniți la poza unui M5 e39. Dar asta nu se întâmpla cu toate. Nu, nici pe aproape. Niciodată nu m-a mișcat un Passat diesel, fie el și garnisit cu toate roadele progresului tehnologic. Nici măcar cele mai fiabile mașini japoneze, deși știam că ele țin cu casa. Așa că în continuare o să vorbim despre mașinile ale căror motoare înghit uneori cantități impresionante de benzină.

Pentru mine și sunt sigur că și pentru cei ce citesc genul ăsta de articole, cea mai importantă componentă a mașinii este motorul. Din momentul în care bujiile pornesc magia și un zumzăit al celor (cel puțin) șase cilindri începe să îmi cânte de parcă aș avea întreaga operă din Viena la discreția mea. Un “benzinar” de școală veche mereu o să stârneasca în corpul nostru tot felul de sentimente. Sunt convins că noi, dinozaurii industriei auto, vom tremura la auzul sunetului grav al unui V8 clasic într-un trafic plin de mașini eco pline de abțibilduri care ne reamintesc cât de aproape suntem de a deveni istorie, precum moșuleții care își incep frazele cu sintagma “… pe vremea mea…“.

Dar, revenind în era urșilor polari și a Greenpeace, situația este alta. Se topesc ghețari și asta exclusiv din cauza mașinilor. Nicidecum din cauza deșeurilor toxice, a centralelor atomice ori a avioanelor ori a navelor care poluează de 234 de ori mai mult ca mașinile. Nu! Astfel, directive europene anunță prin anul 2008 norme drastice în domeniul auto în privința reducerii consumului de carburant în vederea salvării sus-numitelor animale. Despre urși era vorba, cu siguranță.

Și astfel, industria avea să se schimbe într-un mod în care, cel puțin pe mine mă lasă rece. Primele tentative de mașini hybride au rămas la stadiul de tentative. Nu poți numi o Prius o mașină în primul rând, în al doilea rând ecologică, atunci când pentru fabricarea acesteia se consumă resurse care nu vor fi niciodată recuperate. Sau atunci când prețul ei sare de 40.000 de euro.

Ok, am înțeles. Producătorii fac asta pentru a îndeplini cerințele Uniunii. Dar e o alegere, spuneam. Nu te obligă nimeni să cumperi. Asta spuneam eu, fiind convins că pasiunea din industrie nu o să moară. Sau macar  că o să moară cu ea de gât niște ingineri obsedați de sound si plăcerea de a conduce.

Dar nu. Nu s-a sacrificat nimeni. Din 2014 încoace, BMW nu mai face “șase in linie” aspirat, AMG nu mai face monstruozitatea de V8 de 6.200 de cm cubi. De fapt, nimeni nu mai face nimic aspirat. O să ziceți de Ferrari și al său La Ferrari sau de Aston Martin ori Lambo, dar câți dintre noi iși permit măcar un schimb de ulei la astfel de animale de pradă? Din 2014 încoace a intervenit downsizingul. Ce inseamnă asta? Pe scurt, altă Mărie cu aceeași pălărie. Nu am greșit și nu ai citit greșit. Înainte să îmi pui la îndoială seninătatea psihică, să explic ce vrea să fie acest fenomen.

BMW E39 M5 S62 5.0 Motor

Downsizingul este reprezentat de moda micșorării cilindreei motorului, dar având montat ori un compresor ori montată o turbina, având ca scop scăderea consumului astfel încât ghețarii să redevină ce au fost, dar si creșterea performanțelor. Pe scurt, un motor de 3.000 de cm cubi devine unul de 2.000 de cm cubi ajutat de o turbină, mai nou cu geometrie variabilă, în încercarea de a elimina efectul de lag, adică diferența aia enervantă dintre momentul în care apeși pedala de accelerație și momentul în care mașina începe să reacționeze.  Și asta este regula generală. Cel puțin 1.000 cm cubi au dispărut în numele progresului, motorul producând vag aceeași putere. La orice tip de mașină de pe piață. Totul pentru un consum mai mic, pe hârtie cel puțin. Dar în afară de obsesia asta pentru limitarea consumului si tehnologie, mai există și altceva în lumea auto?

Ce înseamnă asta atunci când conduci mașina?

O să încep prin a vă relata ce înseamnă un “benzinar” non-turbo pentru mine. Înseamnă, în primul rând o rulare fără vibrații sau zgomote neplăcute. Apoi, răspunsul motorului este instantaneu. Orice “petrolhead” iubește treaba asta. Iarna nu stai 15 minute să ți se topească gheața formată pe barbă și nici vara nu apuci să slăbești 2 kg pentru că motorul pe benzină se încălzește imediat. Dar un element definitoriu este soundul. Da! Nimic nu sună ca un benzinar atunci când este în sarcină, la 5.000+ de rotații/min., fie el și “4 în linie”. Senzațiile primite te gâdilă în tot corpul, mașina radiază bucurie și libertate.  De asemenea, și felul în care se turează este unic la un motor aspirat, unul cât de cât decent ce-i drept, dar asta variază de la constructor la constructor.

Și ce îți oferă un motor turbo de 1.5l, să zicem? Dacă este montat pe o mașină mică, 0-100 în 7 secunde și un consum de 5.3l/100 km, iar emisiile sunt mai mici decât ale unor anumiți cetateni care circulă grupați în RATB-uri. Adaugă bluetooth și wi-fi și ai mașina perfectă pentru secolul 21. Ce bine sună viitorul! Oare?

În primul rând, cei trei cilindri vor zumzăi la ralanti precum un diesel modern și o să vezi cafeaua în suport cum se agită. Pleacă cu el rece și motorul te va înjura cu zgomote de diesel în continuare, de parcă îl deranjezi că l-ai trezit dupa o seara mai grea. Încearca să-l turezi și îți va mulțumi pofta cu efectul de cuplu. Din nou, senzație de diesel. E drept, motoarele turbo au mult cuplu la turații mici si într-o utilizare cotidiana asta conteaza pentru majoritatea șoferilor. Motoarele noi turbo nu se turează la fel de bine, nici la fel de mult, nici nu răspund la fel de bine la mișcarea accelerației față de unul non-turbo. Însă cea mai tristă consecință a montării turbinei este dispariția oricarei urme de sunete plăcute din partea motorului, cu care un motor aspirat îți va alinta auzul. Dar cea mai gravă chestie este că absolut toți șoferii au confirmat cel mai supărator lucru dintre toate. Motoarele turbo consumă exact la fel de mult în realitate ca omoloagele lor învechite cu cilindree mai mare, având aceleași performanțe. Logic, emisiile de dioxid de carbon vor fi exact aceleași. Și pe stradă și pe circuit.

Atunci care este scopul lor?

Ei bine, s-ar putea să primesc anumite comentarii, dar eu îmi susțin cauza. Marii constructori auto au pornit pe drumul downsizingului după directivele europene și nu au mai putut sa dea înapoi după câți bani au investit. Așa s-a întâmplat și cu electricitatea. În condițiile în care există din ’98 mașini care merg foarte bine pe hidrogen. Dar hidrogenul este prea accesibil si ieftin, nu?

Însă downsizing-ul este doar o etapă în industria auto. Nu vorbim aici de diviziile elitiste sport, vorbim despre modelele accesibile nouă, muritorilor de rând. Nu este aplicat doar la motor. De exemplu, direcția electrică salvează o pipetă de benzina pe an, așa că a fost introdusă pe toate automobilele. Chit că îți taie din start șansele de a “simți” mașina pe șosea și pentru unii asta este cu adevărat o problemă. Mașinile din ziua de astăzi sunt atât de pline de plastic, pentru a fi mai ușoare și a consuma mai puțin, încât îmi provoacă scârbă. De fapt, producatorii auto sunt zgârciți pentru că și-au cheltuit banii pe dezvoltarea de motoare de cilindree mica și cine-știe-ce tehnologii inutile.

La fel de adevărat este faptul că un motor de generație nouă este mai prietenos cu buzunarul cumpărătorului, pentru că impozitul, adică dreptul de a merge cu mașina prin gropile patriei, nu va mai face aceleași pagube în bugetul familiei. De asemenea, celebra taxă de mediu ramâne la un nivel acceptabil pentru o mașina modernă.

Dar cel mai relevant este faptul că industria se schimba și oamenii la fel. Asta cere piața și este firesc că asta vor oferi și producătorii. Mașini fără suflet, sterpe, dar care pot reda wireless melodiile lui Justin Bieber și pot posta la fel de wireless check-in-uri în fel și fel de malluri. Avem și i8-ul, care este o revoluție cu al său motor în trei cilindri și 231 de cai putere și care poate pune la respect un 911 de bază. Dar la prețul de 140.000 de euro. Bineînțeles că în banii ăștia ai și sunet, fals, sintetizat prin boxele sistemului audio. Avem și Lexus Hybrid la prețul de 40.000 de euro. Pentru o mașina de clasă compactă?!

Progresul din industrie este inevitabil, iar diferențele dintre o mașină clasică și una a viitorului sunt clare. Sunt de-a dreptul prăpăstioase. Mașinile sunt diferite complet ca obiecte.

Dar ne îndreptăm în era turbo, deoarece motoarele aspirate au dispărut. Ne îndreptăm în era în care toate mașinile sunt la fel, cu diferențe minore între ele. Însă adevarata problemă este că odată cu dispariția motoarelor aspirate, o parte a industriei auto a dispărut si ea. Și cel mai tare mă doare că nu se va mai întoarce niciodată și că tot ce este bun în ziua de astăzi și ar mai putea sa trezească în mine sentimente automobilistice costă cât redresarea Greciei.

Dar acesta este viitorul și nimeni nu îl mai poate schimba. Și să întreții o mașină veche cu motor mare aspirat costă câteva salarii de profesor pe lună. Eu pot doar să aștept până când un inginer va pune piciorul în prag și va readuce pasiunea în industria auto. Și nu pasiunea sa de a face bani, ci pasiunea mea de a conduce. Până atunci, voi urmări cu interes dezvoltarea și perfecționarea mașinilor de nouă generație și sper din tot sufletul că acest articol va deveni istorie cât mai repede și voi tresări din nou în fața monitorului atunci când motorul de 0.9l și 300 de cai putere va echipa noul M3.