[VIDEO] Film: Masterminds – Hoţi de geniu (2016)

Dacă ești fanul seriilor „Marea Mahmureală” sau „Horrible Bosses”, cu siguranță acest film va fi pe placul tău. Zach Galifianakis și Jason Sudeikis își unesc forțele într-o comedie inspirată din povestea reală a unuia dintre cele mai mari jafuri bancare din istoria Americii. Pe Kristen Wiig și pe Owen Wilson îi știi cu siguranță din alte comedii americane, cum ar fi „Bridesmaids”, respectiv „Zoolander”. Sau, ca să rămânem în sfera nunților, din exagerat de reușita comedie „Wedding Crashers”. Cvartetul astfel format ar fi trebuit să aibă, teoretic, toate premisele unei vizionări în hohote de râs.

Pe scurt, filmul spune povestea reală și ușor înflorită a unei hoții pe cât de ingenioase, pe atât de îndrăznețe. Pe patru octombrie 1997, David Scott Ghantt (interpretat de Zach Galifianakis) împreună cu soția lui, Kelly Campbell (Kristen Wiig), Steve Chambers (Owen Wilson) și Michelle Chambers (Mary Elizabeth Ellis) reușesc să fure 17.3 milioane de dolari de la compania de mașini blindate la care David era supervizor. Povestea se complică în momentul în care falșii aliați ai lui David încearcă să îl tragă pe sfoară și să scape de el trimițându-l aiurea-n tramvai prin Mexic. Exact ca în filmele cu detectivul Colombo, David reușește să scape de Interpol din pură întâmplare. Dar peripețiile continuă, deoarece ucigașul plătit să îl elimine pe David îl cruță dintr-un motiv neașteptat, ba chiar alege să îi devină complice.

Filmul e împănat cu momente amuzante, acțiune și schimbări de situație, o rețetă care face din această peliculă o opțiune demnă de păstrat pe lista de comedii la care să-ți scoți iubita. Zach Galifianakis interpretează cu succes rolul inocentului David, care din dragoste pentru colega lui Kelly face un lucru de care nu s-ar fi crezut vreodată capabil, iar restul personajelor vin să completeze firesc acțiunea. Ca să fiu total sincer, eu n-am leșinat de râs la vizionare, dar nici nu m-a pălit somnul în cele 94 de minute, cât durează producția. Și mă consider genul de spectator care vrea să râdă cu lacrimi la comedii, așa că, dacă știi vreuna din această categorie, nu te sfii să mi-o recomanzi. Nici nu mai țin minte când am ieșit ultima dată din sală țintit către masca de oxigen.

În concluzie, dacă ai fost dezamăgit de Zach Galifianakis în ultima parte din „Marea Mahmureală”, filmul „Masterminds”, în regia lui Jared Hess, vine să îi spele acestuia toate păcatele și să aducă pe marile ecrane din 7 octombrie o comedie ce merită savurată.