[Video] BMW 640d xDrive Gran Coupe – ”Șeptarul” pentru pilotul din tine.

Seria 7 sau Seria 6 Gran Coupe. Să reformulez… în costum cu rucsacul în spate sau în costum cu o servietă elegantă de piele în mână?

Cam așa văd eu lucrurile. Și probabil așa le voi vedea până spre un 55 ani, după care probabil aș dori să văd lucrurile de pe bancheta spate a unui Seria 7 care are în titulatură și litera ”L”.

Anul acesta, pe litoral, am văzut singurul proprietar de Seria 7 cu ampatament mărit care avea o justificare solidă pentru achiziția sa: pe cele două locuri spate erau amplasate două scaune de copii, cu suficient loc pentru a da din picioare fără a atinge scaunele față.

Seria 6 Gran Coupe este, pentru mine, alternativa la Seria 7 a celor care doresc să comprime spațiul și timpul. Cei care sunt străini de teoria relativității pot alege “șăptarul”, dacă îmi este permisă această exprimare academică.

Pot spune că sunt relativ surprins de prezența discretă a modelului în trafic, în condițiile în care Gran Coupe este aproape unanim considerat unul dintre cele mai frumoase modele BMW din istorie. Și da, fac parte din admiratorii liniei. Totuși adorația mea nu are nimic în comun cu extazul produs de această caroserie în rândurile femeilor. Nu vreau să credeți că aș insinua ceva degradant, pur și simplu a fost o constatare obiectivă. Modelul avut la test, un 640d xDrive Gran Coupe M Sport Edition, are un preț de pornire de 96. 906 euro. Iar cu ceva opționale am ajuns la 113.146 euro cu tva inclus.

Chiar dacă acest Gran Coupe se mai poate numi 640i sau 650i, 640d xDrive este opțiunea pe care o recomand. Propulsorul diesel de trei litri dezvoltă 313 CP la 4.400 rpm și un cuplu motor uriaș de 630 Nm disponibil între 1.500 și 2.500 rpm. Dacă introducem în ecuație cutia automată cu opt trepte (singura disponibilă pentru acest model) și sistemul xDrive creăm un pachet ce ajunge la 100 km/h în 5,3 secunde, parcurge 1 km cu start de pe loc în 24,6 secunde și are o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h. Doar 650i xDrive este mai sprinten până la 100 km/h, asta fără a lua în calcul M6 Gran Coupe.

O parte din șarmul acestui model stă ascuns în mariajul dintre motor și cutia de viteze. Uită că poți schimba treptele și în modul manual, modul automat funcționează impecabil. Chiar și în cazul unui kickdown, nimic nu te va brusca. Cutia retrogradează chiar și patru trepte, sistemul xDrive punând atât de eficient puterea jos încât ai impresia că ești într-o capsulă a timpului. Doar decorul îți spune că ai trecut în altă dimensiune. Patru zone individuale de climatizare, în schimb un singur sistem audio, dar unul livrat de Harman Kardon. Nu vreau să insist asupra interiorului pentru că este locul care trebuie configurat după chipul și asemănarea proprietarului, iar BMW oferă posibilități vaste de personalizare. Așa cum ar trebui pentru un model al cărui preț de pornire este aproape de 100.000 euro. Pentru cei care sunt ceva mai pragmatici, am următoarea comunicare: consum în mediu urban 10-11 litri într-un regim normal, aici incluzând și mici erupții în trafic. La 120 km/h consumul este  de 6-6,2 litri. Iar cei 640 de litri ai portbagajului pot adăposti multe serviete elegante din piele. Seria 6 Gran Coupe este genul de mașină de care se pot bucura patru persoane, însă doar una o va gusta pe deplin.